Bănuiesc ca ar trebui să încep prin a recunoaşte că sunt o persoană egoistă. Nu mă duc la concerte ca să mă întâlnesc cu alţi oameni, ca să văd ce se mai poartă sau să aflu cine cu cine s-a mai cuplat/desparţit.
Mă duc la concerte ca să-mi satisfac propria nevoie de muzică, pentru că... oricât de mult aş asculta acasă, la serviciu sau pe stradă, tot nu e de ajuns. Nu e de ajuns pentru că nimic nu se compară cu un concert la care cânţi din tot sufletul alături de 100, 500 sau 5000 de oameni. Am zis că sunt egoistă... nu şi solitară J
Şi totuşi de ceva timp am început să-mi dau seama că în Bucureşti concertele sunt mai degrabă retrospective decât avangardiste.
Să mă explic. A trăi muzical retrospectiv înseamnă pentru mine să merg la Depeche Mode când am 20 de ani, deşi eu i-am descoperit şi i-am iubit la 14; înseamnă să văd Muse în 2007 desi eu îi ascult înca de la primul album... Retrospectiv e când te duci să asculţi live o formaţie pe care ai descoperit-o atunci, de mult, şi chiar dacă acum tu asculţi altceva, te simţi dator să mergi să-i vezi live. Din inerţie, nostalgie sau datorie... oricare ar fi motivele, ştii că o sa regreţi dacă nu ajungi la concert.
Rolling Stones, Deep Purple, Scorpions şi chiar NO FX au venit să cânte în România cu mult după ce faima lor mondială a devenit legendară, şi multi oameni s-au dus să-i vadă în concert deşi probabil nu le mai ascultau piesele de cel puţin un deceniu. Organizatorii de evenimente par încă să mai recupereaze timpul pierdut de comunişti.
La polul opus e avangarda muzicală... concertele, rare ce-i drept, în care publicul bucureştean poate să vadă trupele „de mâine”, trupele cu potential, trupele obscure. Serile Underlondon sunt exemplul perfect şi aproape singurul.
Un concert de avangardă înseamnă să te duci să asculţi o formaţie al carui nume iţi place, sau în cel mai bun caz, o trupă cu 4 melodii postate pe myspace. Te duci mai mult la nimereală, de dragul aventurii şi rişti serios să nu-ţi placa ce vezi. Am paţit-o cu Văduva Bob şi Elozie (de la noi) şi cu trupele venite la Underlondon-ul din Vamă, dar asta nu m-a descurajat să merg în continuare pentru că asemenea experiente, pot fi şi extrem de satisfacatoare.
Printre succese aş nota The Mood pentru intervenţia în aniversarea Kumm de la Opera şi concertul berlinezilor Kissogram, ca să ma refer doar la cele mai recente.
Cel mai mare avantaj al unui astfel de concert vine cu timpul. Azi pot să spun cu cea mai mare mândrie că am ascultat încă de la inceput şi Kumm, şi Travka, şi Luna Amară sau ... în fine, orice trupa care acum are un numar destul de mare de fani şi de ani de activitate cât să intre în categoria retrospectivă.
Există totuşi şi o situaţie despre care nu am vorbit, cea mai importantă, care nu s-a materializat încă în ţara noastră. Situaţia ideala în care ar concerta acum la Bucureşti: Arctic Monkeys, Bloc Party sau Fall Out Boy. Asta ar însemna să ne sincronizăm, în sfârşit, cu scena muzicală internaţională, să trăim în prezent şi nu în viitor sau trecut. Ar fi o schimbare de atitudine binevenită.
2 comentarii:
da da. cata dreptate ai la faza cu muzica retrospectiva. (d-asta din toata pleiada de concerte nu am mers decat la muse si placebo, restul am considerat ca sunt depasite)
iar despre underlondon-ul de acum din toamna, pot zice ca a fost foarte bun :) am descoperit 2 trupe romanesti si 2 straine. ceea ce e un raport bun.
Ultimul Underlondon mi-a dat si mie sperante penru zile mai bune in muzica romaneasca...sper sa nu ma insel :)
Trimiteți un comentariu